Numai Cineva e-n stare sufletul să-l liniștească –
E Iubirea ce renunță la splendoarea Sa cererească,
Pentru-o iesle... și la ceruri... și la tronul de lumină...
Și la coruri mii de îngeri... și la slava Sa divină...
Și Se face Om ca tine și ca mine... om de sânge,
Om de carne, de țărână, care suferă și plânge...



Ți-a fost foame, Fiu al jertfei, pentru mine... Ți-a fost sete... .
Și Ți-am dat oțet și fiere îmbibate-ntr-un burete.
Bicele-au trecut pe trupu-Ți ca o brazdă pe țărână...
Și piroanele prin carnea din picioare și din mână...

Semnele – izvor de sânge – stau și astăzi mărturie
Pentru faptul că mi-ești Viață, pentru sfânta bucurie
Ce mi-ai pus-o-n piept ca veșnic să străluce mai voioasă,
Ca un sfeșnic pe măsuță, după ce-ai intrat în casă,
După ce-ai deschis, Stăpâne, ușa zăvorâtă-n noapte
Și ai spulberat deodată a durerilor reci șoapte,
Ce păcatul mi le-aduse ca în piept să-mi umple golul...
Dar ai apărut, Isuse, și mi-ai luminat pridvorul... !

Amin.